Un alt inceput:|

Iubirea neexprimatã…nu e iubire!
Sã dãruim este un principiu. Nu poti spune cã iubesti dacã nu arãti asta.
 Aveam ochii atintiti în tavan si întunericul era ascunzãtoarea mea. Nu scoteam niciun sunet, chiar dacã în interiorul meu era o furtunã asurzitoare. Nimeni nu putea sa vadã râurile de lacrimi care-mi udau perna, dar, pâna-n zori, cu sigurantã se vor usca! Slavã Domnului cã existã “mâine”, o zi în care “ieri” se pierde în amintiri. Gândul acesta ma linistea, îim dãdea sperantã si în toatã negura, vedeam un colt de senin. Inima îim bubuia atât de tare cã me temeam sã nu trezeasc pe careva si sã-mi demaste acoperirea. Nu vroiam sã stie nimeni, nu vroiam sã dau explicatii nimãnui pentru sursa durerii mele… ajungea durerea numai pt mine.Am închis totul în interiorul meu si acolo avea sã rãmânã pentru totdeauna. Îim voi porunci inimii sã uite! Cãut în întuneric coltul de senin, privind ca un nãluc la punctul luminos ce se întrezãrea în draperia groasã, de parcã de acolo i-ar fi venit ajutorul. Oricât ma strãduise, oricât as fii incercat sã ma concentreze la lucrurile obisnuite, durerea si dezamagirea erau mai puternice ca mine. Nu-mi venea a crede cã gresise si sentimentul vinovãtiei ma fãcea sã simt durerea mai acut. Se simtea ca si când as fi esuat în misiune pentru cã nu am ascultat ordinele comandantului si am actionat pe cont propiu… inima mi-a dictat altceva decât ratiunea.


Scuze dar nu am timp sa o pun pe toata, am muult de corectat la ea....o sa revin cu alt post dupa ca mai corectez din ea:|